TARAF DE CALIU | Party de Ziua Națională
28 Noiembrie 2025 Ora: 19:00
Grădina Alhambra
În pragul Zilei Naționale a României, Grădina Alhambra devine locul unde tradiția și bucuria se întâlnesc într-o seară plină de emoție!
Joi, 28 noiembrie, vă invităm la un concert excepțional susținut de Taraf de Caliu, formația care duce mai departe moștenirea autentică a muzicii lăutărești din Clejani.
Originari din satul Clejani, acești artiști sunt una dintre cele mai vii expresii ale culturii lăutărești românești. Conduși de maestrul Gheorghe „Caliu" Anghel, fost membru al legendarului Taraf de Haidouks, muzicienii Taraf de Caliu spun povești prin sunet, povești despre libertate, iubire, dor și demnitate.
Vioara, ţambalul, acordeonul, contrabasul și clarinetul se împletesc într-un dialog vibrant, plin de forță și sensibilitate. Muzica lor depășește granițele, purtând publicul într-o călătorie sonoră în care tradiția se transformă în energie pură.
Vă așteptăm să celebrăm împreună diversitatea culturală și bogăția artistică a României, prin sunetele inconfundabile ale celor din Taraf de Caliu.