Cauta eveniment
Filtrează rapid
Tenor, solist-gazdă şi coordonator artistic Musical Extravaganza
Tenorul Ștefan von Korch, a cărui voce este recunoscută pentru partitura din „Carmina Burana”, dar și pentru rolurile din „I Puritani”, „Bărbierul din Sevilla”, „Rigoletto” sau „Elixirul dragostei”, este solist-gazdă și coordonator artistic al stagiunii Musical Extravaganza, proiect de pionierat cultural ce apropie opera și opereta de public, derulat lunar în Capitală, cu extensii pe scenele filarmonicilor din Brașov, Târgu Mureș, Pitești, Sibiu și Craiova.
Cu o prezență dinamică în viața culturală națională și nu numai, Ștefan von Korch a deschis în această toamnă stagiunile filarmonicilor din Satu Mare și Târgu Mureș cu lucrarea sa emblematică, „Carmina Burana”, a revenit pe scena Teatrului Național din București în concertul „Duelul Tenorilor” și a fost solist în „Stabat Mater” de Rossini, la Opera Națională din Iași, unde a fost prezent și la începutul anului, în „Văduva veselă 2.0”, în regia lui Andrei Șerban.
În 2025, a fost singurul solist român în concertele de mare tradiție „Los Tres Tenores” din America Centrală, alături de soliști din Spania și Honduras, și a debutat la Ateneul Român în „Concert la Curtea Imperială”. În 2024, a concertat în Spania, la celebrul Auditorium din Zaragoza, iar în 2023 a fost singurul solist român într-un turneu de amploare, desfășurat în 27 de orașe din China.
Adauga adresa de mail pentru a primi noutati legate de evenimentele preferate
Informatii suplimentare
DynamicTicket